Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

O relaţie eşuatã nu e un eşec personal!
2018/07/09 08:38:08

    Atunci când o relaţie ia sfârşit, apare deseori stereotipul potrivit cãruia cel pãrãsit este cel „defect”, pentru cã altfel nu ar fi fost abandonat. De asemenea, cel care suferã este vãzut ca fiind slab, pentru cã nu este imun la ceea ce se întâmplã, în timp ce persoanele puternice nu se ataşeazã de cine nu trebuie, iar apoi nu suferã în urma unei despãrţiri. Dar oare nu este natural, omeneşte, sã suferim atunci când iubim o persoanã, iar aceasta nu ne (mai) împãrtãşeşte sentimentele? Poate cineva sã iubeascã, dar sã rãmânã complet rece şi neafectat în faţa unei deziluzii în dragoste?

    Dar dacã despãrţirile sunt interpretate cu totul greşit? O relaţie se încheie din cauza unor incompatibilitãţi între cele douã persoane şi nicidecum datoritã faptului cã unul dintre parteneri este „defect” sau slab. Dacã o persoanã nu este compatibilã cu cealaltã, nu înseamnã cã aceasta are o problemã sau cã e ceva în neregulã cu ea. Din moment ce X nu e compatibil cu Y, este clar cã nici Y nu e compatibil cu X. Şi aici nu vorbim de impresia unei compatibilitãţi. Pentru cã deseori, atunci când suntem îndrãgostiţi, vedem supradimensionat aspectele pozitive ale partenerului şi îl considerãm perfect: perechea cea mai bunã pentru noi. Dar poate lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum le vedem noi. Din moment ce existã o incompatibilitate, despãrţirea este cea mai bunã soluţie, atât pentru o parte, cât şi pentru cealaltã. De ce sã vã consumaţi timpul într-o relaţie care în final nu duce nicãieri, când puteţi sã cãutaţi persoana potrivitã pentru dumneavoastrã?

    Concenpţia potrivit cãreia cel slab suferã din dragoste este cât se poate de greşitã. O persoanã slabã va evita orice situaţie în care este vulnerabilã, deoarece se teme de aceastã ipostazã, precum şi de suferinţã. Va evita şã îşi asume orice fel de riscuri în relaţiile amoroase. A te ataşa de cineva înseamnã a risca, deoarece nu ştim niciodatã cum vor decurge lucrurile. Poate cealaltã persoanã nu va rãspunde cu aceleaşi sentimente, poate se va plictisi sau poate va pleca la un moment dat. Cel slab nu îşi va asuma astfel de riscuri. Va pãstra cât mai mult distanţa şi astfel, probabil, va pierde o serie de oportunitãţi. În viaţã, cãştigã persoanele care sunt dispuse sã rişte, cele care au curajul sã încerce. Cel puternic va îndrãzni. Îşi va pune sentimentele pe tavã, chiar dacã existã posibilitatea de a fi rãnit. Dragostea este pentru cei puternici, care dau tot, deşi ştiu ca pot fi rãniţi şi cã nu au o plasã de siguranţã în care sã cadã. De asemenea, ei ştiu cã se vor ridica şi vor merge mai departe, idiferent cât de mare va fi cãderea. Oricât de mult ar suferi, ei ştiu cã nimic nu e de nereparat. Aceste persoane conştientizeazã cã o dragoste meritã trãitã aşa cum e ea, cu toate bucuriile şi deziluziile ei, chiar dacã finalul nu e cel aşteptat. Pentru cã meritã sã urci pe cele mai înalte culmi ale bucuriei şi entuziasmului, chiar dacã apoi cãderea va fi una zguduitoare. Pentru cã aceste persoane ştiu cã e preferabil un eşec spectaculos, decât un succes mediocru.

    Este atât de uşor sã gãsim motive pentru care o relaţie nu a funcţionat. Ne putem învinui cã nu am fãcut suficient de multe sacrificii, cã nu am arãtat suficient de multã afectiune sau poate ne facem mustrãri de conştiinţã cã ne-am expus prea mult sentimentele şi poate ar fi trebuit sã facem pe inabordabilii, pentru cã poate aşa am fi pãrut mai interesanţi. Poate ne reproşãm cã noi am fãcut primul pas spre împãcare sau poate ne gândim cã am pornit din start cu stângul pentru cã trebuia sã sunãm dupã 3 zile de la prima întâlnire, nu dupã 2 sau poate trebuia sã aşteptãm o sãptãmânã pânã la primul contact sexual. Sunt atât de multe reguli, dar problema cu acestea este cã nici una nu asigurã reţeta succesului într-o relaţie.

    Putem petrece zile sau sãptãmâni în şir analizând ce nu a mers bine şi care ar fi fost momentul în care am fi putut schimba cursul lucrurilor. Dar dacã acesta nu putea fi schimbat? Dacã orice am fi fãcut, rezultatul ar fi fost acelaşi? Nu putem da timpul înapoi pentru a testa şansele de succes ale altui comportament. Poate cã cel mai bun argument cã relaţia nu putea funcţiona este tocmai faptul cã s-a încheiat. Dacã cei doi parteneri ar fi fost compatibili, relaţia ar fi continuat. Şi aici vorbim de compatibilitate realã, nu de impresia noastrã cã am gãsit partenerul ideal pentru noi.

    Sentimentele noastre sunt într-o continuã schimbare: pe parcursul unei singure zile suntem fericiţi, apoi furioşi, apoi din nou fericiţi. La fel se întâmplã şi cu dragostea: nu în toate situaţiile dureazã pentru totdeauna. Poate persoana apropiatã a avut sentimente puternice la un moment dat, pe parcursul relaţiei, ele au dispãrut. Şi asta nu din cauzã noastrã sau din cauzã cã ceea ce simţea nu era real. Ci din cauzã cã, la fel ca şi noi, emoţiile se schimbã în timp.

    Majoritatea relaţiilor nu sunt fãcute sã dureze. Gândiţi-vã prin câte relaţii eşuate trece o persoanã pânã când o gãseşte pe cea în care va rãmâne pentru restul vieţii. Atunci când vedeţi un cuplu fericit, poate nu luaţi în calcul câte eşecuri pe plan sentimental a trãit fiecare partener în parte, pânã în acel moment. Avem deseori tendinţa sã ne comparãm cu ceilalţi, în special în momentele în care simţim cã ne e greu. Ne uitãm în jur şi avem impresia cã toţi ceilalţi sunt mai realizaţi. Dar nu luãm în considerare faptul cã avem starturi diferite, iar poate ceilalţi sunt în altã etapã a vieţii decât noi. Poate ceilalţi au trecut exact prin acelaşi stadiu ca şi noi, dar cu ceva timp în urmã.

    În plus, nu avem de unde şti ce rezervã viitorul acelui cuplu fericit pe care îl vedem. Şi noi am fost fericiţi într-o relaţie care, ulterior, a luat sfârşit. Prezentul nu e neapãrat cel mai bun predictor pentru viitor.

    Înainte de a gãsi o conexiune stabilã cu cineva, poate avem nevoie sã experimentãm de câteva ori eşecul, pentru a şti mai bine ceea ce cãutãm sau ce vrem sã gãsim într-o relaţie. Deseori pornim de la o premisã greşitã şi anume cã dragostea trebuie sã ne facã fericiţi. Dar de ce trebuie? Poate cã rolul iubirii este sã ne facã orice: sã ne ajute sã ne descoperim şi sã ne dezvoltãm în acelaşi timp, sã ne înveţe sã pierdem, sã ne arate cum sã lãsãm anumite lucruri în urmã şi sã acceptãm schimbarea, chiar dacã noi nu o vrem. Orice experienţã ne îmbogãţeşte, fie ea pozitivã sau negativã.

    Eşecurile în dragoste nu sunt eşecuri personale. Ele nu înseamnã cã suntem oameni rãi, fãrã valoare sau care nu pot fi iubiţi. Doar pentru cã nu ne iubeşte persoana care am vrea sã ne iubeascã, nu înseamnã ca e ceva în neregulã cu noi. De asemenea, o relaţie eşuatã nu înseamnã cã am greşit noi cu ceva. Înseamnã doar cã anumite circumstanţe, pe care noi nu le controlãm, au dus la acest rezultat.

    În relaţii, la fel ca şi în viaţã, trebuie sã ne oferim permisiunea de a avea un eşec. Asta nu înseamnã cã nu putem merge mai departe, cu fruntea sus, încrezãtori în experienţele ce vor urma. Rãmâne ceva din fiecare relaţie, din fiecare interacţiune. Astfel, putem învãţa ceva de la fiecare partener.

    Tindem sã credem cã doar relaţiile care dureazã meritã trãite. Dar puneţi-vã urmãtoarea întrebare: au fost momente pe parcurul relaţiei în care aţi fost fericiţi, în care aţi râs şi v-aţi bucurat de absolut tot? Dacã da, atunci cu siguranţã acea relaţie a meritat trãitã, precum şi momentele frumoase pe care le-a adus. În plus, situaţiile dificile de viaţã ne pot dezvolta pe plan personal, ajutându-ne sã alfãm lucruri despre noi pe care nici nu le-am fi bãnuit pânã atunci. De asemenea, putem învãţa ce tip de persoanã ni se potriveşte, ce dorim de la relaţie, cum ne dorim sã fie şi cum nu.

    O altã consecinţã a unei despãrţiri este cã aceasta ne poate transforma în persoane mai afectuoase, mai pasionale şi mai atente în urmãtoarea relaţie. „Bagajele” pe care le aducem cu noi nu trebuie sã fie neapãrat ceva negativ. Cu toţii venim cu un set de „bagaje” din experienţele noastre anterioare. Dar acest lucru ne poate face mai interesanţi de cunoscut şi descoperit. În acest sens, conteazã ce facem cu „bagajele” pe care le aducem cu noi, dacã le lãsãm sã ne conducã viaţa sau dacã învãţãm din ele, transformâdu-le în empatie, dragoste, pasiune, tandreţe. Orice experienţã de viaţã ne poate distruge sau îmbogãţi. Depinde numai de noi cum o folosim.

Adauga un comentariu

Căutare