Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Trãsãtura de personalitate care creşte riscul de suicid
2018/09/24 07:43:12

    Studiile recente din domeniul psihologiei au descoperit cã perfecţionismul reprezintã un factor de risc pentru suicid.

    Perfecţionismul este nevoia de a fi sau de a pãrea perfect. Aceastã trãsãturã se caracterizeazã printr-o tendinţã accentuatã spre autocriticã, standarde înalte, nevoia de a se ridica la nivelul aşteptãrilor celorlalţi pentru a nu dezamãgi (pãrinţi, şefi, profesori) şi un nivel crescut de neîncredere în abilitãţile personale.

    Perfecţioniştii sunt deseori persoane de succes, cu performanţe foarte bune în domeniul lor de expertizã. Sunt apreciaţi pentru perseverenţa de care dau dovadã, pentru atenţia sporitã la detalii şi capacitatea de organizare. Aşadar un anumit nivel de perfecţionism poate fi benefic. Dar când aceastã trãsãturã este foarte accentuatã, ea poate duce la diverse tulburãri emoţionale. Setarea unor standarde prea înalte, care nu pot fi atinse, vor favoriza apariţia sentimentelor de neputinţã şi lipsã de speranţã.

    Persoanele perfecţioniste se împart în douã categorii, în ceea ce priveşte manifestarea acestei trãsãturi: unele încearcã sã creeze imaginea individului perfect, în timp ce altele încearcã sã îşi ascundã greşelile. Trãsãtura comunã o reprezintã standardele foarte ridicate, atât pentru ei, cât şi pentru cei din jur.

    Cercetãrile aratã cã cei ce resimt o puternicã presiune socialã de a fi perfecţi, în orice situaţie sau domeniu şi de a avea mereu cele mai bune performanţe, prezintã un risc crescut de a dezvolta gânduri suicidare (Flett, 2014).

    Aspectul cel mai îngrijorãtor este cã aceste persoane au tendinţa de a nu cere ajutor atunci când au nevoie, precum şi de a ascunde sentimentele şi gândurile negative pe care le au. În încercarea de a pãstra o mascã a invulnerabilitãţii, cei cu un nivel înalt de perfecţionism nu vor recunoaşte atunci când trec printr-o perioadã dificilã. Vor încerca sã salveze imaginea pozitivã pe care au creat-o, lãsând impresia de calm şi control, chiar şi atunci când întreaga lor lume interioarã se destramã. Îşi vor asuma singuri lupta cu stresul, cu emoţiile negative, cu sentimentul de neputinţã, cu lipsa de speranţã şi gândurile suicidare. Datoritã atenţiei sporite la detalii şi a bunei lor capacitãţi de organizare, tentativa de suicid este deseori bine gânditã şi planificatã pânã la cele mai mici amãnunte. De aceea, intervenţia psihologicã centratã pe nevoile acestor persoane este deosebit de importantã.

    Iatã câteva semne ale perfecţionismului:
    Te gândeşti mult la o greşalã pe care ai fãcut-o.
    Ai un nivel înalt de competitivitate şi vrei sã ai performanţe mai bune decât toţi ceilalţi.
    Fie faci un lucru bine, fie nu îl faci deloc.
    Aştepţi perfecţiune de la ceilalţi.
    Nu ceri ajutor, dacã tu crezi cã poţi fi perceput ca slab.
    Perseverezi într-o sarcinã mult timp dupã ce alţii au renunţat.
    Eşti foarte conştient de cerinţele şi aşteptãrile celorlalţi.
    Eşti foarte preocupat de a nu face greşeli în faţa altor persoane.

Adauga un comentariu

Căutare