Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Factori comportamentali în tulburarea obsesiv-compulsivã
2013/10/15 13:16:38

    O categorie de factori care întreţin tulburarea obsesiv-compulsivã este cea comportamentalã. Gândul intruziv provoacã emoţii negative, precum anxietate, vinã sau dezgust. Aşadar e posibil sã aparã teama, dacã obsesia este legatã de contactarea unor microbi sau de posibilitatea de a fi lãsat robinetul pornit, vina, dacã gândul se referã la a rãni involuntar pe cineva sau chiar dezgust legat de scenariul imaginat. Din cauzã cã ideea obsesivã se repetã, apar metacogniţiile : gânduri legate de gândul iniţial. Astfel persoana dezvoltã anxietate cu privire la obsesie şi se teme de apariţia gândului, de incapacitatea de a-l controla, de consecinţele pe care acest gând le-ar putea genera, chiar şi de semnificaţia pe care crede cã o poate avea: „dacã gândesc astfel, înseamnã cã sunt bolnav psihic / sunt în stare sã fac aşa ceva / sunt un om rãu”; „cu cât mã gândesc mai mult, cu atât cresc şansele ca eu sã fac lucrul acesta / cu atât cresc şansele sã se întâmple”.

    Cu cât scenariul imaginat este mai deranjant, cu atât mai mare va fi tendinţa de evitare. Persoana în cauzã va încerca tot mai mult sã îl evite. Însã fiind vorba de un gând şi nu de o situaţie sau de un stimul extern, este aproape imposibil de ocolit. În cazul fobiei, de exemplu, se poate evita stimulul anxiogen: un spaţiu aglomerat, un pãianjen, avionul, ascensorul etc. Dar când vine vorba de gânduri, de acestea nu se poate fugi. Astfel apare efectul contraintenţional: cu cât persoana în cauzã încearcã mai mult sã evite gândul, cu atât mai mare va fi frecvenţa de apariţie a acestuia. Dacã vi s-ar spune sã NU vã gândiţi la un urs alb, orice faceţi, sã evitaţi cu orice preţ sã vã gândiţi la un urs alb, care ar fi primul lucru care v-ar veni în minte? Probabil cã tocmai ursul alb. În momentul în care numim lucrul la care nu vrem sã ne gândim, el deja face obiectul gândului nostru. La fel se întâmplã şi în cazul obsesiilor: cu cât persoana va încerca sã evite gândul intruziv, cu atât mai prezent va fi acesta.

    Când nimic altceva nu funcţioneazã, se recurge la compulsii. Spre deosebire de celelalte metode încercate, compulsia are un efect pozitiv: reduce anxietatea resimţitã. Are însã şi un neajuns: rezultatul este temporar. Cu alte cuvinte, în scurt timp obsesia va apãrea din nou şi, din cauzã cã individul nu cunoaşte alte soluţii, repetã comportamentul compulsiv. Astfel, persoana în cauzã învaţã cã singura metodã prin care poate face faţã gândului intruziv este compulsia. Chiar dacã acest comportament este incomod, interfereazã cu funcţionarea zilnicã a persoanei şi consumã foarte mult timp, el are o funcţie deosebit de importantã, care îi atestã utilitatea: reduce anxietatea generatã de gândul obsesiv.

    Pentru cã aceste persoane nu îşi pot evita propriile gânduri, ele vor evita orice lucru care are legãturã cu acestea, orice stimul ce le-ar putea declanşa. Aşadar vor evita orice loc care presupune o probabilitate mai mare de contaminare, orice obiect pe care l-ar putea folosi pentru a rãni pe cineva etc. Ocolind astfel tot ce provoacã distres, aria comportamentalã a acestor persoane va fi tot mai restrânsã, iar libertatea tot mai îngrãditã.

    În concluzie, comportamentele care întreţin aceastã tulburare sunt compulsiile şi evitarea stimulilor neplãcuţi. Deşi ele atenueazã pe moment anxietatea resimţitã, au costuri mari pe termen lung, accentuând vulnerabilitatea persoanei în cauzã.

Adauga un comentariu

Căutare