Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Distorsiuni cognitive specifice atacului de panicã
2013/11/12 13:53:05

    Dupã experienţa primului atac de panicã, persoanele care dezvoltã aceastã tulburare au tendinţa de a fi foarte vigilente în a depista orice schimbare a parametrilor fiziologici, pentru a nu fi luaţi prin surprindere de urmãtorul episod. Riscul este însã de a genera false alarme: creşterea ritmului cardiac poate fi cauzatã de o emoţie mai intensã sau de supunerea la efort fizic, nu neapãrat de apariţia unui nou atac de panicã. Persoana în cauzã va interpreta greşit acest simptom şi va deveni mai vigilentã şi mai precautã. Aceastã distorsiune cognitivã se numeşte „prezicere” şi se referã la conturarea unei concluzii şi anticiparea unui eveniment pe baza a prea puţine informaţii. Exemple de prezicere sunt: „îmi bate inima tare, deci voi avea încã un atac de panicã”, „simt cã nu am aer; îmi voi pierde cunoştinţa”.

    O distorsiune cognitivã des întâlnitã alãturi de prezicere este „interpretarea catastroficã”. Aceasta se caracterizeazã prin tendinţa de a atribui o semnificaţie deosebit de negativã unui eveniment. Astfel atacul de panicã poate fi vãzut ca un punct terminal, de unde nu mai existã cale de întoarcere: „dacã mai fac un atac de panicã, voi înnebuni”, „dacã am pulsul atât de crescut, în cele din urmã inima mea va ceda”.

    O altã eroare de gândire este „citirea gândurilor”. Aceasta se referã la impresia de a cunoaşte conţinutul gândurilor celorlalte persoane, fãrã însã a verifica aceastã ipotezã. Apar astfel idei de tipul: „ceilalţi vãd cã îmi pierd controlul”, „dacã fac un atac de panicã în public, ceilalţi vor crede cã sunt nebun(ã)” etc.

    Credinţa conform cãreia trebuie sã avem control deplin asupra propriei persoane şi asupra corpului nostru este un alt tip de gândire dezadaptativã. Persoanele care suferã de atacuri de panicã încearcã din rãsputeri sã controleze toate simptomele şi reacţiile corpului lor. Acest lucru nu este posibil, deoarece cu toţii putem experienţia la un moment dat o senzaţie de vertij sau o bãtaie mai puternicã sau uşor neregulatã a inimii, fãrã însã ca acestea sã fie motive serioase de îngrijorare. Prin urmare nu putem controla tot ce se întamplã în corpul nostu, dar acest lucru nu este neapãrat unul negativ.

    „Gândirea dihotomicã” este o altã distorsiune cognitivã specificã atacului de panicã. Aceasta se caracterizeazã printr-o abordare de tipul „totul sau nimic”. Cu alte cuvinte, persoanele în cauzã considerã cã orice sentiment de fricã este dãunãtor şi prin urmare trebuie sã nu mai trãiascã niciodatã aceastã emoţie. Eroarea acestui tip de gândire constã în faptul cã frica este o emoţie beneficã: ea ne semnaleazã prezenţa unui pericol şi astfel noi putem reacţiona în conformitate. Nu ar fi dezirabilã o lume în care nimeni nu ar mai simţi teama. Prin urmare, chiar şi emoţiile negative pot fi adaptative. Trebuie sã facem însã diferenţa între emoţiile benefice şi cele dezadaptative, cele care au o intensitate şi o duratã mult prea mari, astfel încât pot crea probleme. Scopul terapiei cognitiv-comportamentale este acela de a aborda emoţiile dezadaptative, astfel încât acestea sã nu producã distres. Cu alte cuvinte, persoana care suferã de atacuri de panicã va învãţa sã genstioneze situaţiile de crizã şi propriile emoţii, astfel încât acestea sã nu mai atingã cote extrem de ridicate.

    În concluzie, distorsiunile cognitive cele mai des întâlnite în cazul atacului de panicã sunt prezicerea, interpretarea catastroficã, gândirea dihotomicã şi credinţa cã trebuie sã ne controlãm în totalitate reacţiile corpului nostru.

Adauga un comentariu

Căutare