Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Terapia asistatã de animale
2014/11/12 12:48:07

    Câinii au fost dresaţi sã coexiste cu oamenii şi, pe parcursul timpului, au îndeplinit numeroase funcţii, fiind utilizaţi la vânãtoare, la stânã, la pazã, ca şi animale de companie şi chiar ca animale utilitare (service animals), îmbunãtãţind calitatea vieţii persoanelor cu diferite dizabilitãţi.

    Ceea ce îi diferenţiazã pe câini de majoritatea altor animale este abilitatea lor de a ne înţelege comportamentul. Horowitz (2009) argumenteazã cã elementul cheie în comunicarea câinilor cu oamenii constã în abilitatea celor dintâi de a investiga feţele umane, pentru a culege informaţii critice în legãturã cu reasigurarea sau ghidarea. În esenţã, ceea ce îi face pe câini atât de compatibili cu omul este faptul cã aceştia sunt nişte observatori foarte fini ai reacţiilor noastre.

    Investigarea conexiunii om-animal din punct de vedere ştiinţific a fãcut paşi importanţi odatã cu workshopul ţinut de Institutul Naţional de Sãnãtate, în 1987. Cercetãtorii au fost interesaţi ce influenţe au animalele asupra vieţii noastre, dar şi mai important, cum ne afecteazã ele sãnãtatea fizicã şi emoţionalã. Boris Levinson, psihoterapeut considerat de mulţi ca fiind tatãl terapiei asistate de animale, împreunã cu Leo Bustat, sunt priviţi ca pionieri ai cercetãrii relaţiei om-animal. Studiile efectuate au ajuns la concluzia cã interacţiunea cu un animal (activitãţile asistate de animale) prezintã efecte benefice asupra stãrii de bine.

    Terapia asistatã de animale este o intervenţie orientatã spre un scop, în care un animal, care îndeplineşte anumite criterii, este o parte integratã a procesului terapeutic. Aceastã intervenţie este livratã de un specialist (psiholog, psihoterapeut, consilier psihologic, asistent medical, kinetoterapeut etc.). Elementele cheie includ atingerea anumitor obiective clar definite şi mãsurarea progresului înregistrat de cãtre beneficiar. Intervenţiile asistate de animale pot fi direcţionate cãtre o singurã persoanã sau cãtre un grup de indivizi.

    Activitãţile asistate de animale presupun diverse jocuri şi exerciţii cu beneficii motivaţionale, educaţionale şi de relaxare pentru a creşte calitatea vieţii. Diferenţa între activitãţi şi terapie asistatã de animale constã în faptul cã cele dintâi nu trebuie livrate de un profesionist. În plus, acestea nu urmãresc atingerea anumitor scopuri sau obiective. Vizitele sunt deseori spontane şi presupun prezentarea unui animal, cu expectanţa ca acesta sã producã beneficii pe termen scurt, cel puţin cât timp el este prezent.

    Tannebaum (1995) considerã cã relaţia în terapia asistatã de animale trebuie sã fie una voluntarã, continuã şi bidirecţionalã. Russow (2002) însã descrie interacţiunea ca fiind una reciprocã şi persistentã, care trebuie sã presupunã un nivel ridicat de încredere din partea animalului şi un nivel crescut de grijã şi înţelegere din partea beneficiarului în ceea ce priveşte nevoile animalului.

    Deşi existã mai multe definiţii ale terapiei asistate de animale, elementele comune sunt: participarea unui animal cu anumite caracteristici, prezenţa unei persoane specializate şi urmãrirea îndeplinirii unor obiective clar definite.

    Animalele atestate pentru acest tip de intervenţie au o pregãtire diferitã faţã de animalele antrenate pentru a oferi asistenţã unei persoane cu dizabilitãţi. Rolul acesteia din urmã este sã îndeplineascã anumite sarcini sau funcţii pe care persoana în cauzã nu le poate realiza, datoritã dizabilitãţii de care suferã.

    Friedmann, în 1980, a realizat un studiu pe un lot de persoane cu probleme cardiace. La un an de la externare, cei care aveau un animal de companie se bucurau de un nivel mai ridicat al sãnãtãţii, decât cei care nu deţineau un animal. Cercetãrile realizate de Mc Nicholas şi Collins (1995, 2000) au ajuns la concluzia cã animalele de companie sunt mereu disponibile sã vinã în întâmpinarea nevoilor noastre şi reprezintã o sursã constantã de suport social, favorizând atât sãnãtatea emoţionalã, cât şi cea fizicã. Beck (2002) argumenteazã cã animalele oferã o serie de beneficii asupra sãnãtãţii, pe lângã companie şi afecţiune. Prezenţa lor scade nivelul de singurãtate şi stimuleazã conversaţia. Studiile efectuate de Fine, în 2006 şi 2008, au demonstrat cã animalele de companie reprezintã o sursã de plãcere, conexiune cu lumea exterioarã şi, pentru unele persoane, înseamnã speranţã şi un motiv de a trãi.

    Literatura de specialitate aratã cã deseori este mai uşor sã stabilim o legãturã cu un animal, decât cu o fiinţã umanã. Spre deosebire de majoritatea persoanelor, un necuvântãtor este indiferent faţã de poziţia socialã, statutul financiar, funcţie, posesii sau abilitãţi sociale. Un animal este mereu prezent atunci când avem nevoie de el, iubeşte şi acceptã necondiţionat, fãrã sã judece sau sã critice. În plus, prezenţa unui animal favorizeazã interacţiunile pozitive cu alte persoane şi faciliteazã relaţiile sociale. Un studiu realizat de Wells (2009) a demonstrat cã plimbarea cu un câine este asociatã cu şanse mai mari de a intra în conversaţie cu persoane necunoscute, decât o plimbare în lipsa acestuia.

    Interacţiunea cu animale, dar şi simpla observare a acestora, are rol de diminuare a stresului. Wells (2005) a demonstrat cã expunerea la un filmuleţ cu peşti, pãsãri şi maimuţe, a scãzut nivelul stresului resimţit în cazul subiecţilor care au vizionat înregistrarea. Acest efect de calmare apare şi la copiii care trãiesc în medii conflictuale, caracterizate de tensiune şi certuri între pãrinţi. Interacţiunea cu animelele constituie o alternativã sãnãtoasã de a face faţã problemelor familiale, reprezentând o sursã de linişte, siguranţã şi refugiu. În plus, deţinerea unui animal de companie favorizeazã dezvoltarea emoţionalã şi cognitivã la copii (Melson, 2005; Myers, 2006), dar şi dezvoltarea responsabilitãţii, învãţând sã îngrijeascã şi sã hrãneascã prietenul animal.

    În concluzie, terapia asistatã de animale aduce numeroase beneficii asupra stãrii de bine a individului, crescând calitatea vieţii şi contribuind la sãnãtatea sa fizicã şi emoţionalã.

Adauga un comentariu

Căutare