Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Predispoziţia geneticã de a selecta lucrurile negative
2016/10/17 11:43:43

    Numeroase cercetãri au încercat sã rãspundã la întrebarea „de ce unele persoane sunt mai afectate de anumite tulburãri emoţionale (precum depresia), în timp ce altele nu sunt?”. Chiar şi în condiţii de viaţã similare, fãrã a trãi evenimente negative majore, unii indivizi sunt mai afectaţi din punct de vedere emoţional decât alţii.

    Rezultatele unui nou studiu au demonstrat cã percepţia fiecãruia asupra lumii înconjurãtoare este puternic influenţatã de bagajul genetic. Practic construcţia geneticã funcţioneazã ca nişte ochelari de soare, iar culoarea lentilei determinã individul sã vadã lumea într-o anumitã nuanţã. Pentru unele persoane, aceasta este mai deschisã, în timp ce pentru altele este vorba de o nuanţã mai închisã. Cu alte cuvinte, componenta geneticã poate influenţa maniera în care cineva percepe mediul înconjurãtor, precum şi rãspunsul emoţional pe care îl va avea.

    Cercetãtorii au descoperit cã o anumitã genã determinã indivizii sã se concentreze în special pe aspectele negative din viaţa lor. Gena în cauzã este ADRA2b. Aceasta influenţeazã secreţia norepinefrinei şi joacã un rol important în formarea amintirilor. Un nou studiu a arãtat cã aceastã genã influenţeazã şi percepţia. Astfel se explicã de ce unele persoane trãiesc mai intens evenimentele negative decât altele.

    Celor 200 de participanţi la studiu li s-a prezentat o serie de cuvinte pozitive, neutre şi negative. Rezultatele au demonstrat cã subiecţii care aveau gena ADRA2b au perceput mai rapid cuvintele negative decât celelalte persoane, în timp ce ambele grupuri au identificat mai uşor cuvintele pozitive decât cele neutre.

    Explicaţia cercetãtorilor subliniazã influenţa acestei gene în tendinţa anumitor indivizi de a se concentra pe lucruri negative, amintiri neplãcute sau potenţiale pericole din mediul înconjurãtor. Factorul genetic, împreunã cu alte componente precum cultura, mediul în care individul trãieşte şi evenimentele negative de viaţã pot declanşa apariţia anumitor tulburãri emoţionale.

Adauga un comentariu

Căutare