Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Natura contagioasã a cãscatului
2017/01/30 07:21:05

    Natura contagioasã a cãscatului a fost deseori observatã, prezentând subiectul a numeroase discuţii şi speculaţii. Când observãm cã cineva cascã, sunt mari şanse sã cãscãm şi noi, deşi nu vrem acest lucru sau încercãm sã ne abţinem. Acest fenomen apare şi la copii, începând cu vârsta de 4-5 ani.

    Studiile din domeniul psihologiei au demonstrat existenţa unei legãturi între cãscatul contagios şi empatie. Concluzia la care au ajuns cercetãtorii a fost cã persoanele care prezintã un nivel mai înalt de empatie şi conexiune socialã, rãspund mai repede atunci când vãd pe cineva cãscând. De asemenea, legãtura emoţionalã dintre doi indivizi are şi ea un rol important. Sunt mai mari şanse sã cãscãm dacã persoana care a iniţiat acest comportament este cineva apropiat, decât dacã este vorba de un strãin. Aceastã reacţie a fost observatã şi la câini, care vor rãspunde la cãscatul stãpânului, dar nu şi la cel al unui necunoscut.

    Studiile asupra copiilor diagnosticaţi cu tulburãri din spectrul autist susţin ipoteza empatiei, prin faptul cã aceştia nu prezintã un rãspuns contagios la cãscat. O altã categorie imunã la contagiunea cãscatului este cea a persoanelor cu tendinţe psihopate. Aceşti indivizi sunt buni manipulatori, tind sã îi controleze pe ceilalţi şi nu simt empatie faţã de cei din jur. Cu toate acestea, dacã cineva nu cascã atunci când alte persoane din jur au acest comportament, nu înseamnã neapãrat cã are tendinţe psihopate.

Adauga un comentariu

Căutare