Andra Diaconu, psihoterapeut
"Spre deosebire de șah, în viață jocul continuă și după mat."
Isaac Asimov

Paradigme în psihoterapie
2012/02/28 19:40:43

    Pentru a ne forma o idee mai bună a demersului terapiei şi pentru a şti la ce să ne aşteptăm, este bine ca în alegerea unui psihoterapeut să ţinem cont de abordarea teoretică în care este acesta specializat. În continuare sunt prezentate cele mai importane paradigme în psihoterapie.


    Abordarea psihanalitică

    Abordarea psihanalitică, elaborată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea, a fost primul model care a încercat să ofere o explicaţie structurată şi omogenă a psihicului uman.

    Freud credea că oamenii se nasc cu un set de instincte sexuale şi agresive. Acestea nu sunt acceptate de către societatea în care trăim şi de aceea ele sunt transferate în inconştient. Traumele şi conflictele nerezolvate din timpul copilăriei sunt şi ele refulate, deoarece ar putea avea un impact negativ prea mare asupra individului. Freud credea că orice tip de tulburare emoţională este generată de impulsurile, dorinţele sau conflictele din prima parte a vieţii, refulate în inconştient. Asfel, pentru a rezolva problema din prezent, este necesară întâi soluţionarea problemei din trecut.

    Deşi terapia psihanalistă s-a bucurat de o mare popularitate, ea nu a fost confirmată ştiinţific. Multe din conceptele utilizate de Freud necesită actualizare. Validitatea ştiinţifică a teoriei freudiene nu a fost suficient investigată în studii clinice controlate şi, prin urmare, nu s-a confirmat eficienţa pe scară largă.


    Abordarea umanist-experienţială

    Abordarea umanist-experienţială consideră că psihopatologia este rezultatul experienţelor negative de viaţă, care împedică individul să îşi maximizeze potenţialul. Cu alte cuvinte, fiecare om dispune de capacitatea de a se dezvolta armonios şi de a funcţiona optim. În anumite cazuri, însă, mediul împiedică individul să utilizeze această capacitate şi blochează forţele pozitive ale acestuia, favorizând apariţia diverselor tulburări. În consecinţă, ameliorarea simptomatologiei se realizează prin crearea unui context terapeutic bazat pe empatie, acceptare necondiţionată şi congruenţă. Aceste elemente sunt necesare şi suficiente pentru a-l ajuta pe pacient să îşi realizeze pe deplin potenţialul de creştere şi dezvoltare.


    Abordarea cognitiv-comportamentală

    Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de terapie validată ştiinţific, care s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratarea diferitelor tulburări, precum depresia, anxietatea generalizată, fobiile etc. Abordarea cognitiv-comportamentală pune accentul pe gândurile individului (cogniţii) şi pe felul în care acestea îi influenţează funcţionarea la nivel emoţional, comportamental, social etc. Felul în care individul evaluează un anumit evenimet influenţează emoţiile pe care le va trăi, precum şi reacţia comportamentală pe care o va adopta. Psihotapologia apare datorită gândirii disfuncţionale. Prin urmare, ameliorarea porneşte de la identificarea şi schimbarea gândurilor iraţionale existente, reducându-se astfel nivelul stresului şi al comportamentelor dezadaptative, dăunătoare pentru pacient.

    Studiile clinice controlate atestă eficienţa terapiei, având ca efect modificări ale modului de gândire, ale comportamentelor şi ale emoţiilor. În cazul tulburărilor emoţionale, terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos. Eficienţa cea mai mare apare în cazul utilizării ambelor metode: psihoterapie şi tratament medicamentos. Studiile efectuate arată că avantajul intervenţiei psihologice constă într-o mai bună menţinere a rezultatelor obţinute, precum şi lipsa efectelor secundare pe care le pot cauza medicamentele.


Adauga un comentariu

Căutare